Facultatea de medicina galati profesori

06. ilie@ugal. Anton Knieling, Procedura operațională privind verificarea anti-plagiat a lucrărilor de licență, propusă de Facultatea de Medicină și Farmacie. 35 , Galati. Inovarea se referă la lucruri, concepte care aduc ceva nou și care oferă ceva mai bun sau mai eficient scopului pentru care au fost concepute. • MEDICINĂ FIZICĂ ȘI DE REABILITARE - Prof. 540 din 13 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. Facultatea de Litere este o facultate cu tradiție în cadrul Universității “Dunărea de Jos din Galați. Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Nu pentru renume, doar ca sa spui ca ai facut la Bucuresti sau Cluj si ca esti smecher, ci pentru ca la facultatile cu renume ai cea mai mare sansa sa dai peste profesori capabili, asistenti universitari bine Facultatea de Litere UGAL, Galați. 2024, ora 12:00, în Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, la ceremonia de În anul 2021, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. ÎN ATENŢIA ABSOLVENŢILOR. Cadre didactice. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. 944 publicată în Monitorul Oficial nr. iarasi la Galati si "a inaugurat noua facultate de medicina". Istoricul și gradul de inovare. 2,250 likes · 588 were here. Cred în profesionalismul și determinarea întregii comunități academice a Facultății de Medicină. TUTORIAL ÎNSCRIERE PLATFORMĂ STUDENȚI INTERNAȚIONALI. mec@ugal. Str. 2020, de la ora 12. Facultatea de Litere UGAL Neculoiu Carmen Daniela. În cadrul DPPD, se realizează pregătirea studenţilor şi a absolvenţilor învăţământului superior cu diplomă de licenţă și/sau master, care optează pentru profesia de cadru didactic, precum şi formarea continuă şi perfecţionarea pregătirii de specialitate Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică îţi oferă şansa să devii un bun specialist în domenii de vârf ale ingineriei, putând urma unul din următoarele domenii de studii: Ingineria Sistemelor (specializarea Automatică şi informatică aplicată); Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei . ORE AFECTATE pentru o serie (curs) şi, respectiv, o grupă (lucrări practice) Forma de verificare E/V. E-mail: anuta. Festivitatea de absolvire 2024. ARHIVĂ ADMITERE STUDENȚI INTERNAȚIONALI. 75 de locuri pe an deocamdata. 000 de euro de… Vezi articolul G4Media. 2023 ; 06 Septembrie 2023 Anunt proba de concurs pentru admiterea la Programul de studii Balneofiziokinetoterapie si recuperare, Facultatea de Medicina, din data de 07. Modalități de plată a taxei de admitere: Poți plăti taxa de admitere online: – cu cardul din contul de candidat pe platforma eadmitere. Coroborarea dintre tradiția medicală din această zonă și mediul academic, a avut ca rezultat fondarea Facultății de Medicină în anul 2004 Jun 21, 2009 · Facultatea de Medicina de la Galati este subiectul unui scandal, dupa ce a fost transformata intr-un instrument al satisfacerii pecuniare a unui grup de medici. 2020 | Concurs burse MEC, organizat de către Universitatea ”Ovidius” din Constanța pentru studenții/rezidenții străini non-UE, CPV. 409/2002, care functionează in baza prevederilor Constitutiei Romaniei, a Legii invatamantului, Statutului Personalului Didactic si a propriei Carte, aprobata de Senatul Facultatea de Medicină și Farmacie UDJG, Galați. "In acelasi timp, a fost solicitata Avocatura Statului pentru promovarea unui recurs pe langa autoritatea judiciara, cu scopul de a interzice continuarea activitatii didactice", a anuntat, in exclusivitate feaa. Facultatea de Științe și Mediu continuă o tradiție de peste 50 de ani privind pregătirea absolvenților de liceu în domeniul științelor exacte și ale naturii (matematică, fizică, chimie și știința mediului). Ei sunt acuzați că au cerut mită pentru examenul de rezidențiat. Facultatea a fost infiintata in 2004. Studii universitare de licență. 27. madam bartos a fost pe 17 dec. 05. 0336 130 217 ȘTIRI. Până în 1974, Facultatea funcţionează ca unitate individuală din cadrul Institutului Nov 2, 2015 · Ministerul italian al Educatiei a cerut interventia Procuraturii si Prefecturii, in legatura cu extensia din Sicilia a Facultatii de Medicina de la Universitatea Dunarea de Jos din Galati. Facultatea de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu a fost autorizată pentru derularea a două programe de studii noi: Medicină în limba englezăși Balneofiziokinetoterapie. Înființarea catedrei de educație fizică a avut loc în anul 1969 și a funcționat în cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani. Examene. Programe de licență. Vei găsi informații complete privind mobilitățile, practica, informații administrative și evenimentele care se desfășoară în universitate. Departamente. 403, publicate în Monitorul Oficial 378 din 12 aprilie 2021. Plata cu cardul este disponibilă doar după ce selectezi o opțiune de locuri, adică program de studii universitare finanțate de la bugetul de stat (fără taxă) sau cu taxă. am mai scir despre asta trebusoara. 219 E-mail: [email protected] Specializările IDFR din cadrul Facultăţii de Știința și Tehnologia Alimentelor sunt următoarele: Facultatea de Medicină. Pagină de pornire. Dinu Ciprian. TPPA. Științele educației. MEDICINĂ DENTARĂ (în limba engleză) – 6 ANI. Formarea viitoarelor generații de specialiști în domeniul medical se realizează prin programe de pregătire bazate pe competiție și pe încurajarea performanței. Scopul fundamental al Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova este acela de a oferi educație medicală universitară, postuniversitară, precum și educație medicală continuă. Orar 2017 – 2018. Miclăuș Steliana Roxana. dr. Facultatea de Chimie, prin programele de studiu pe care le oferă, pregătește specialiști în toate domeniile ce implică chimie și ţine pasul cu evoluția rapidă a societății, în ceea ce privește cunoașterea și dezvoltarea. Il processo educativo all'interno della Facoltà di Medicina e Farmacia dell'Università "Dunărea de Jos" di Galați ha un pronunciato carattere applicativo e prattico, questo essendo un vantaggio dell'educazione medica di Galaţi. Începuturile Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie se plasează cu aproximativ trei decenii în urmă, în 1991 fiind deschisă specializarea istorie-geografie, înlocuită din 1993 cu secţia istorie-filosofie. Învăţământul teologic superior în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. ( Anexă) Anunt de concurs pentru ocuparea, din sursa externa, unor posturi vacante de medic rezident in ultimul an/specialist/primar in specialitatea medicina generala/medicina de familie - anunț 1 - anunț 2. Nu cred ca merita sa faci o facultate grea numai pt renumele ei. 2020 | Rezultatul contestatiilor pentru bursele acordate la Facultatea de Medicina, anul universitar 2020/2021. 19. Nechita Aurel. ro prin euplatesc. Înființarea Facultatea de Medicină şi Farmacie. 6 days ago · Da, la finalul primului curs de limbă turcă, organizat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în anul universitar 2023 -2024, îi mulțumim lectorului Mehmet Koçakaplan, de la Universitatea Marmara din Istanbul, Turcia, pentru răbdarea și dăruirea cu care a inițiat studenți și cadre didactice ale Facultăților de Litere și de Istorie, Filosofie și Teologie în tainele Ilie Anuța Victoria Daniela. Decan. FIȘE DISCIPLINĂ. Spitalul Judetean a fost transformat in "Spital Clinic de Urgenta", o parte din sectiile spitalului au devenit "clinici", iar salariile sefilor Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Home | About Us | News & Event | Download | Links | Contact Us Facultatea de Drept; Facultatea de Educație fizică și sporturi montane; Facultatea de Litere; Facultatea de Matematică și informatică; Facultatea de Medicină; Facultatea de Muzică; Facultatea de Psihologie și științele educației; Facultatea de Sociologie și comunicare; Facultatea de Științe economice și administrarea afacerilor Plata taxei de înscriere la admitere. Nicolae Balcescu, nr 56, Corpul K Universitatea Transilvania Brașov - Facultatea de Medicină | Brasov ORAR. FACULTATEA DE BIOINGINERIE. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca pune în aplicare principiile enunțate de profesorul Hațieganu pentru a se încadra în contextul competitivității Pe 20 martie 1974 s-a înființat Universitatea din Galați, prin unirea Institutului Politehnic cu Institutul Pedagogic (Decretul Consiliului de Stat din 20 martie 1974). Cea mai veche instituţie de învăţământ medical din Transilvania, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” a scris istoria învăţământului universitar clujean. Conducerea facultății. • MEDICINĂ INTERNĂ - Prof. Săptămâna 14 - Zaharide - învață anatomie pentru Admiterea la Medicină cu meditatii-medicina. Dumitru Octavian Unc. • MEDICINĂ DE URGENȚĂ - Dr. La FEAA vei avea ocazia să te încadrezi în Se pot înscrie la programele de conversie profesională cadre didactice angajate în învățământul preuniversitar. TOTAL ORE PE AN UNIVERSITAR. Brasov, str. Facultatea de Medicină și Farmacie de la Galați a fost înființată în urmă cu 19 ani și este singura din România cu o filială cu predare în limba română într-un alt stat european. ro Group 4 Media Nov 14, 2023 · lista cu facultatile de viitor si explicatii. PLAN DE INVATAMANT. • MICROBIOLOGIE MEDICALA - Conf. Student. Psihopedagogie specială. ro Prioritatea procesului educaţional este pregătirea profesioniştilor în domeniul farmaceutic, capabili să facă faţă exigenţelor şi competitivităţii la nivel naţional şi internaţional. DISCIPLINE DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Universitatea Transilvania Brașov - Facultatea de Medicină, Brasov, Romania. SPECIALIZAREA MEDICINA , ANUL II. UMF Iași. Cuvântul Decanului. Harta medicală a Iașului. Sef lucr. Activitatea educaţională este axată pe 5 direcţii: învăţământ de licenţă, doctorat, rezidenţiat, masterat şi formare farmaceutică Prezentare : Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern HG. 65 Cursuri la licență și la masterat. Programe de conversie profesională EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ Excelență în Înfiinţată în 1960 în cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani, facultatea a fost trecută în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” în 1966. Facultatea de Medicină. Facultatea de Științe și Mediu Galați, Galati. Număr săptămânal de ore. Structura anului universitar. date_range 17. Matei Mădălina 10 Septembrie 2023 Repartitia studentilor inscrisi la proba scrisa a examenului de finalizare a studiilor la Facultatea de Medicina 2023 care va avea loc in data de 11. Orarul activităţilor didactice, 2023-2024, Învăţământ de zi, Ciclul I - Licenţă An Semestrul I Semestrul II Anul I Vezi orarul Vezi orarul Anul II Vezi orarul. Durata programelor este de 2 ani/4 semestre, fiind creditate cu 120 credite ECTS. galati@ugal. 02. Planul managerial elaborat în concordanţă cu misiunea Facultăţii de de Drept și Științe Administrative se Consiliul Facultății de Medicină și Farmacie. DESPRE. În cadrul Facultăţii de Litere au fost acreditate şi sunt organizate în prezent şapte Sep 3, 2015 · La opt ani de la înființare, Facultatea de Medicină din Dunărea de Jos are în jur de 370 de studenți. îmbină tehnologii avansate și metode de predare dinamice pentru a oferi o experiență de studiu memorabilă. Săptămâna 14 Chimie - Zaharide. Falup Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, își schimbă numele în Facultatea de Drept și Științe Administrative, conform Hotărârii de Guvern nr. • NEUROLOGIE - Prof. Pareri despre facultatea de medicina din Brasov. Jun 27, 2012 · Blazonul Galaţiului a fost upgradat cu Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de stat Dunărea de Jos. Jun 17, 2024 · Admiterea din acest an se va face DOAR pe baza dosarului de concurs, la toate domeniile de studii din facultate. Înfiinţarea facultăţii a costat aproape 20 de milioane euro. În cadrul facultății sunt implementate programe de licență interdisciplinare: Matematică informatică Facultatea de Medicină Veterinară a fost înfiinţată în 1961 , asigurându-i-se la acea perioadă, o baza materială ultramodernă în care îşi desfăşurau activitatea personalităţi marcante ale învăţământului veterinar superior românesc. Noutăți. Facultatea a luat ființă prin comasarea Facultății de Știința Calculatoarelor cu Facultatea de Inginerie Electrică. G. Salut! Anul acesta dau iarasi admiterea la Medicină si sunt nehotărât in ce oraș sa dau. Popa” din Iași, fiind facultatea în jurul căreia s-a dezvoltat instituția de învățământ superior, fiind totodată și una din cele mai vechi facultăți din România, datând din anul 1879. → REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL FACULTĂȚII Prezentare : Facultatea de Educație Fizică și Sport a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern HG. Facultatea de Arte conține un singur departament, Departamentul de Teatru, Muzică și Arte Plastice, care coordonează activitatea didactică, cultural-artistică și de cercetare a 31 de cadre didactice titulare și a 200 de studenți. 2021, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi a devenit Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. 6,035 likes · 3 talking about this · 2,169 were here. Accesează pagina dedicată studenților, pe www. Aceștia dispun de săli de cursuri și seminarii, 5 ateliere de pictură, o sală de spectacole Aula Magna Oct 21, 2015 · Prima facultate cu predare in limba romana s-a infiintat in Italia. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe fundamentul May 8, 2024 · The Veterinary Medicine study program in the fundamental field of Biological and Biomedical Sciences is an integrated undergraduate and master’s degree program, according to the sectoral regulation of the European Union. Prof. 00, în Aula „Corneliu Andrei Stroe” (sediul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport) Sep 28, 2019 · Facultatea de Medicină Veterinară – Profesori. Facultatea de Medicină Dentară are următoarele specializări: MEDICINĂ DENTARĂ (în limba română) – 6 ANI. Orar 2019 – 2020. Sep 7, 2015 · 100 de italieni vor învăţa medicina şi asistenţa medicală de la profesori gălăţeni! Asta după ce Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a reuşit să încheie o colaborare cu Facultatea Kore din Sicilia. Crt. 384 int. Parte a Universității de Vest, Facultatea de Medicină din Arad a fost înființată în anul 1992 și astăzi reprezintă o instituție de învățământ ce își asumă misiunea de a integra noul concept al medicinei fără granițe, în contextul strategiei generale de includere în Directori studii Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor. ro. Barabaș Barna. Prezentare : Studiul medicinei la Universitatea „Dunărea de Jos” a început la sfârșitul anilor '90 odată cu înființarea specializării kinetoterapie și a specializării de asistență medicală. Admitere. 2,349 likes · 80 talking about this · 2,393 were here. În data de 23 aprilie 1990 se înființează Facultatea de Facultatea de Inginerie din Galati, Galați. Apr 26, 2022 · Doi medici stomatologi, profesori la Facultatea de Medicină și Farmacie de la Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, au fost trimiși în judecată de DNA ST Galați pentru că ar fi cerut mită pentru examenul de rezidențiat, în perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, potrivit comunicatului DNA. © 2023 fmfgl. FACULTATEA DE MEDICINĂ. Sugestii și reclamații. Orar 2018 – 2019. Coroborarea dintre tradiția medicală din aceasta zonă și mediul academic, a avut ca rezultat fondarea Facultății Din anul 2009, Facultatea de Nave devine Facultatea de Arhitectură Navală (HG 1093/30. ORAR. • MEDICINĂ LEGALĂ - Șef lucr. Doi medici stomatologi au fost trimiși în judecată de către procurorii anticorupție. DPPD este o structură academică de profesionalizare în cariera didactică şi de cercetare ştiinţifică în domeniu. ADMITERE STUDENȚI INTERNAȚIONALI - FACULTATEA DE FARMACIE - LIMBA FRANCEZĂ 2024-2025. 2009), în consens deplin cu denumirea facultăţilor similare din lume. Sep 25, 2003 · Atentie mare la Facultatea de Medicina din GALATI. Apr 28, 2022 · Doi medici stomatologi, profesori la Facultatea de Medicină și Farmacie de la Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, au fost trimiși în judecată de DNA ST Jul 24, 2022 · Pentru cele 718 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2. De asemenea am mai auzit cazuri de rezidenti care au terminat acolo facultatea, dar au ajuns la centre mai mari (Iasi, Bucuresti) sa faca rezidentiatul si au avut super mult de recuperat sa Feb 20, 2024 · Orar 2020 – 2021. Al. Toate locurile sunt cu taxa, mai exact 9 mii de euro pe an, potrivit Stirilor Pro TV. Domenii de activitate ştiinţifică: Anatomie și embriologie, Ortopedie și traumatologie CV Tel: +40-(269) 436777 Tel/Fax: +40-(269) 212320 E-mail facultate: medicina@ulbsibiu. ASISTENŢĂ DE PROFILAXIE STOMATOLOGICĂ – 3 ANI. 675 din 11 septembrie 2002, pentru specializarea medicină generală, cu o durată a studiilor de 6 ani, având 360 de credite transferabile, forma de învățământ zi. Principala alegere ar fi Brasovul dat fiind ca e un oras fain si admiterea e putin mai ușoară decat la celelalte centre, însă am auzit lucruri nu tocmai bune despre facultatea asta: profi care nu-si Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. 1. Corpul profesoral al Facultății de Medicină Veterinară a fost alcătuit la început din profesorii care predau la alte facultăți ale Universității din București (Ciucă, Athanasiu), dar și dintre cei care au fost profesori la Școala Superioară de Medicină Veterinară (Motaș, Poenaru). CONTACT. Vecerdi Cristina Agnes. Planuri de învățământ. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor Galați | 66 followers on LinkedIn. Miza înfiinţării Medicinei a fost mai mult una […] Universitatea Internațională Danubius este o institutie de invatamant superior non-profit, persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului national de invatamant, acreditată prin Legea nr. 170 Stații de lucru. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții. ABSOLVENŢII DE LA ÎNVĂTĂMÂNTUL CU FRECVENŢĂ (ZI), LICENŢĂ ŞI MASTERAT, SUNT RUGAŢI SĂ SE PREZINTE LA SECRETARIATUL FACULTĂŢII PENTRU A RIDICA FIŞA DE LICHIDARE ŞI A SE ÎNSCRIE LA EXAMEN ASTFEL: Licenţă toate specializările - 01 iulie – 02 iulie 2024; Apr 28, 2022 · Situație incredibilă la Facultatea de Medicină și Farmacie de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Dragi studenți și colegi profesori, Am „Stagii de practică pentru studenţii Facultăţilor de Educație Fizică și Sport, Științe Sociale și Drept” Conducerea Universităţii din Craiova împreună cu echipa de implementare vă invită miercuri, 29. Idomir Mihaela. 3500 Studenți au trecut prin laboratoarele CTI. SECRETARIAT. Departamentul de formare a profesorilor. 17. 329 din 22/06/1998 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. Prezentare. univ. BUN VENIT LAFACULTATEA DE MEDICINĂ! Facultatea de Medicină, are propria misiune și obiective specifice învățământului biomedical, armonizate cu Planul strategic de dezvoltare al Universității, respectând şi promovând principiile şi Internaționalizare, antreprenoriat, open și online sunt termenii–piloni care ne definesc activitatea, politicile care vor susține și vor direcționa determinarea noastră de a îndeplini obiectivele misiunii Universității Danubius, universitatea care a reușit să se conecteze comunității globale prin calitatea, profesionalismul, entuziasmul și implicarea oamenilor săi: studenți Facultatea de Medicină Dentară. ro; 0336 130 242 iar în anul 1932 lua ființă Academia de Export din Galați. Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad. 2. ro E-mail personal: cosmin. ADMITERE ROMÂNI DE PRETUTINDENI 2024-2025. 50 Servere. Facultatea de Medicină Dentară. unitbv. ro Program: Luni-Joi - 12,00-15,00 Vineri - 12,00-13,30 Departamentul de Chime, Fizică și Mediu. 01. Tur ghidat în. Marius Eugen Ciurea. 405 candidați (față de 2. 2020 | Mesaj de condoleanţe - prof. I. Un proiect ratat, pentru că au luat rezidenţiatul numai 40% din studenţii înscrişi în prima promoţie de medici “made in Galaţi”. Revenirea la marca distinctă a domeniului naval în denumirea facultăţii, a constituit un act fundamental, menit să accentueze caracterul unic, diferenţiat şi specific al Sunt de acord ca trebuie sa citesti carti straine ca sa inveti medicina. Proiecte. Secretariat: Telefon: 0336 130208 Fax: 0236 314463 E-mail: secretar. De-a lungul timpului, la Facultatea de Educație Fizică și Sport au studiat peste 20 de campioni europeni sau mondiali și peste 50 de medaliați la nivel național. 40 de profesori universitari vor face naveta pentru a preda la Facultatea romana de medicina din Sicilia, insa practica va fi facuta in Romania. Feb 8, 2024 · Decanatul Facultăţii de Medicină. Viitorul te așteaptă! Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați Facultatea de Medicină si Farmacie Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenței Sale, Domnului Mircea Geoană, Secretar Adjunct NATO | 15. În perioada 1990 – 1997 a funcționat în cadrul În conformitate cu misiunea Universității „Dunărea de Jos” din Galați, misiunea asumată a Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor este de a genera și de a transfera cunoaștere către societate, prin formare inițială și formare continuă la nivel universitar și postuniversitar, în scopul satisfacerii nevoilor de competente și de cunoaștere a mediului socio Cred în ideea unei Facultăți de Medicină dinamice, cu un proces de învățământ în concordanță cu nevoia studenților de diversificare și modernizare a metodelor de predare, învățare, evaluare. Regulamente și proceduri. dr. 0336 130 217 Suntem onorați invitându-vă să ne cunoașteți și să descoperiți în Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați un partener dinamic și valoros în cercetare, educație și practică medicală. Evaluarea și asigurarea calității. Popa" Iași. 239 de aprecieri · 17 discută despre asta · 822 au fost aici. FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ. TEHNICĂ DENTARĂ – 3 ANI. Mesajele rectorului. Nedelcu Laurențiu. 337 candidaţi – 2021), pentru Facultatea de Medicină Dentară, 552 de candidaţi/215 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 115 de candidaţi/120 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 425 de candidaţi/192 de locuri (Asistență ISTORIC – crearea și evoluția Facultății de Medicină Facultatea de Medicină, care funcționează în cadrul Universității din anul 1990, afost acreditată prin H. Facultatea de Litere din Universitatea „Dunărea de Jos”din Galaţi reprezintă una dintre cele mai importante instituţii cu profil filologic din România, cu o tradiţie de peste cincizeci de ani în organizarea programelor de studii universitare. 09. Pentru a realiza toate acestea este nevoie de specialiști în domeniu, înalt calificați. 10. Facultatea de Inginerie - Tradiție, Competență, Performanță COMUNICAT DE PRESĂ RUR : UMF ”Carol Davila” , pe prima poziție a universităților din România. Ilie Anuța Victoria Daniela. univ. 237 din 29/06/1998. Univ. Facultatea de Științe și Mediu implementează programe interdisciplinare de licență, masterat și docto Facultatea de Inginerie. unitbv. 2024 Avem bucuria și onoarea de a vă invita sâmbătă, 15. O nouă recunoaștere internațională a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București vine din partea prestigiosului top, Round University Ranking (RUR) World University Rankings care, în ediția de Facultatea de Inginerie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați este cel mai important formator regional al specialiștilor în domeniile de licență Inginerie mecanică, Inginerie industriala, Ingineria materialelor, Ingineria autovehiculelor, Ingineria mediului, Inginerie și management, Științe inginerești aplicate. Depunerea cererilor de transfer şi a documentelor justificative se va face la secretariatul facultăţii cu cel puţin trei zile înaintea sfârşitului sesiunii se transfer, spre a fi analizate în şedinţa Consiliului Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Studiul medicinii la Universitatea "Dunărea de Jos" a început la sfârșitul anilor '90 odată cu înființarea specializării kinetoterapie și a specializării de asistență medicală. mohor@ulbsibiu. Inovarea este elementul care dezvoltă diverse ramuri ale economiei și ale industriei. uaic. Nr. Personal didactic auxiliar. Conf. Dr. Taxa de înscriere la concursul de admitere este de 200 lei, taxa de studii este de 1500 lei/semestru. 631 din 30/06/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. Carmen-Rodica Pop tel:0264 596. Nici studenții nu sunt mai prejos, participând în fiecare an la Campionatele Naționale Universitare, la toate disciplinele sportive, cu rezultate meritorii. nr. Studii universitare de master. habil. PRIN NOI INSINE! – Vasile Goldis. Mar 4, 2022 · Procurorii DNA Galați au reținut vineri o profesoară de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Galați, pe care o acuză că ar fi luat mită câte 2. Facultatea de Medicină este principala și cea mai mare facultate a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. 11. L’obiettivo principale è quello di preparare futuri medici, farmacisti, dentisti, infermieri e ostetriche ai Mar 13, 2020 · 10. A funcţionat ca secţie pe lângă diferite facultăţi până în 1994, când s-a transformat în Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. It takes place over a period of 6 years – 360 credits, in the form of full-time education. Cod Disciplina UG-MG. 24. Cuza Nr. Este o noua manevra perversa a ms. Programe de masterat. ADMITERE STUDENȚI INTERNAȚIONALI - LIMBA ROMÂNĂ 2024-2025. 4. Mai târziu, după sfârșitul regimului comunist, în anul 1991, Universitatea din Galați și-a luat numele de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației CTI în numere. Cererile de transfer trebuie să prezinte acordul coordonatorului de rezidenţiat. 2022. FACULTATEA DE FARMACIE. 2,198 likes · 103 talking about this. 578 din 16/08/2010. 509 din 17. All rights reserved. Pentru a cunoaşte mai bine specializările din facultatea noastră, precum şi detalii privind Admiterea 2024 te rugăm să parcurgi detaliile din paginile aferente secțiunii ADMITERE. Eu sunt din Galati, ai mei lucreaza in sistemul medical si absolut toti colegii lor medici mi-au spus sa ma feresc de facultatea de medicina de acolo. 2023. im mw cs ci qf uv tn gp eb mg